Ceartă pe gunoi între Tudorache și Iridex. Transportul lui va costa mai mult

Iridex, Ceartă pe gunoi groapa de gunoi Iridex

Zilele acestea are loc o ceartă pe gunoi din cauza unui contract care a expirat chiar astăzi, fiind vorba chiar de contractul dintre Iridex și Primăria Sectorului 1.

Depozitul de la Chiajna, pe care îl administrează Iridex, funcţionează respectând cele mai bune practici în domeniu, în conformitate cu legislaţia românească şi cea europeană, au declarat reprezentanții companiei pentru G4Media.ro

Problema mirosului pestilențial pe care trebuie să-l suporte cetățenii din nordul Bucureștiului a fost semnalată pentru Cetățeanul și de mastrul Dan Grigore.

La finele săptămânii trecute, primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, anunţa că Primăria Sectorului 1 întrerupe colaborarea cu proprietarul gropii de gunoi Iridex, un apropiat al lui Dan Voiculescu, după mai multe proteste care acuzau poluarea cu gaze toxice.

Pe de altă partea, reprezentanţii companiei Iridex susţin că toate acuzaţiile formulate de reprezentanţii municipalităţii sunt nefondate, potrivit G4Media.ro.
Depozitul ecologic de la Chiajna nu are capacitatea depășită, putând primi deșeuri municipale pentru încă cel puțin 2 ani, şi că nu „poluează cu gaze toxice”, depozitarea deșeurilor nepericuloase făcându-se în deplină siguranță pentru sănătatea populației și pentru mediu.
„În privinţa lipsei unei autorizaţii de mediu de închidere, aşa cum ar cere legislaţia europeană, firma asociată cu Corneliu Pascu, apropiat al lui Dan Voiculescu, spune că are, din 14 februarie 2018, Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 15 care este conformă prevederilor legale şi că firma a constituit deja un fond de închidere”, notează jurnaliștii G4 Media.
Totodată, la depozitarea deşeurilor la groapa de la Chiajna şi alegerea gropii de la Vidra ca punct final, Iridex susţine că nu va fi rezolvată problema de fond, ci doar o va muta în altă parte. Mai mult, costurile suplimentare pentru transportul deșeurilor vor fi suportate de cetățeni, din taxe și impozite, adică din fonduri publice.
Astăzi, a expirat contractul dintre cele două părți care se ceartă, contract vechi de 20 de ani și prevedea depozitarea deşeurilor din sector la groapa ecologică de la Chiajna.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.