Până acum, criza imigranţilor a ocolit România. Dincolo de haosul provocat de miile de refugiaţi, România ar putea avea şi de câştigat din această criză, cel puţin la nivelul operatorului feroviar de stat CFR Călători, ale cărui venituri ar creşte semnificativ în condiţiile în care cererea ar creşte brusc. Europeanul.org a calculat cât ar putea încasa zilnic CFR Călători transportând un ipotetic val de refugiaţi către vestul Europei.
Contrar percepţiei cvasigenerale că imigranţii ar fi transportaţi gratis de companiile feroviare din ţările vecine, lucrurile nu stau deloc aşa. Bunăoară, căile ferate macedonene încasează bani pentru bilete.
Dacă Uniunea Europeană suportă costurile deplasării imigranţilor, banii respectivi intră tot în conturile companiilor feroviare respective. Dacă statul respectiv asigură acest serviciu în mod gratuit, societatea de transport feroviar îşi recuperează banii de la stat. Deci, oricum ar fi, operatorii feroviari primesc bani pentru serviciile prestate.
De la zi la zi, valul de imigranţi care intră prin sudul Europei, în principal prin Grecia, este în continuă creştere. Cum ei nu rămân nici măcar în Grecia, ţară cu un nivel de trai mult superior României, nu avem de ce să ne facem griji că vom fi invadaţi de sirieni, irakieni, afgani şi alte naţionalităţi chitiţi să rămână la noi în ţară. Nu vor să rămână nici în Ungaria, pe care o consideră pur şi simplu o ţară de tranzit spre vestul prosper al Europei.
Aici, în gara Budapest Keleti, haosul este la ordinea zilei în aceste momente. Rutele de imigranţi ilegali ocolesc, cel puţin deocamdată, România, urmând traseul Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria şi de aici spre nordul continentului.
Dacă la Budapest Keleti e haos, în Gara de Nord din Bucureşti e acalmie. Nimeni nu se îmbulzeşte la trenurile CFR Călători mai mult decât acum o lună sau un an. Şi totuşi, nu este imposibil ca CFR Călători să fie nevoită în următoarea perioadă să facă faţă unui număr sporit substanţial de pasageri. Aceasta în condiţiile în care la frontiera dintre Serbia şi Ungaria Guvernul de la Budapesta construieşte un uriaş gard, menit tocmai să le întrerupă drumul imigranţilor.
Şi ce-ar fi dac-ar fi? Dacă Bucureştiul ar fi invadat de imigranţi care vor dori cu disperare să ajungă în ţările din nord-vestul Uniunii Europene?
Cetățeanul TV