Capcana unirii ELCEN cu RADET: o datorie de 124 de milioane de lei

RADET a falimentat
RADET a falimentat

Implementarea memorandumului “Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Municipiul București și Municipiul Constanța ”, adoptat de Guvernul României în data de 27 martie 2013, generează costuri mai mari pentru bucurești cu fiecare lună care trece, susține alesul general Cornel Pieptea.

radet bucuresti
Unirea ELCEN cu RADET ascunde o capcană: bucureștenii ar putea plăti o datorie de 125 de milioane de lei.

Prima etapă în implementarea memorandumului, aflată în responsabilitatea Ministerului Economiei prin Departamentul pentru Energie, o constituie “divizarea parțial asimetrică” a Electrocentrale București S.A. (ELCEN) prin constituirea a încă două noi societății comerciale: Electrocentrale Constanța S.A. și Electrocentrale Titan S.A., proces aflat în curs de realizare.

„Noua societate comercială ELCEN București va fi deținută integral de statul român, acțiunile acesteia urmând a fi transferate municipiului București. Prin procesul de divizare parțial asimetrică, fiecare societate dobândește o parte din activul și pasivul societății inițiale, devenind creditoare, respectiv debitoare față de alte entități, preluând și asumându-și toate obligațiile acesteia, inclusiv datoriile financiare”, susține Pieptea.

În prezent, pentru a asigura finanțarea achiziționării de combustibil tehnologic necesar funcționării centralelor din București și Constanța, societatea inițială Electrocentrale București S.A. (ELCEN) a contractat mai multe credite în valoare totală de 550.000.000 lei, după cum urmează:

Data contractării Termen Valoare contract Contractant
19Feb 2014 17Feb 2017 200.000.000 lei Alpha Bank România S.A.
27Apr 2011 05Feb 2016 150.000.000 lei CEC Bank S.A.
29Mar 2012 28Mar 2017 150.000.000 lei CEC Bank S.A.
27Mar 2013 27Mar 2017 50.000.000 lei BRD Groupe Societe Generale

 

Conform procesului de divizare, aprobat de Consiliul de Administrație al ELCEN în data de 21 mai 2014, o parte din credite, în valoare de 400.000.000 lei, este preluată de către noua societate Electrocentrale București S.A., restul de 50.000.000 lei urmând a fi preluat de către Electrocentrale Constanța S.A. Decizia a fost justificată prin ponderea necesarului de finanțare pentru cumpărarea combustibilului tehnologic în acord cu nevoile fiecărei entități și părea echitabilă pentru administrațiile și locuitorii ambelor orașe.

Ulterior, Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor ale societății Electrocentrale București S.A. (ELCEN) a luat o decizie surprinzătoare prin care creditul de 50.000.000 lei a fost transferat de la Electrocentrale Constanța S.A. la Electrocentrale București S.A. fără nici o compensație. Practic bucureștenii au “obținut” o datorie de 50 de milioane de lei.

Conform aceluiași memorandum, societatea Electrocentrale București S.A. va fi deținută în procent de 100% de către statul român, iar acțiunile acesteia vor fi transferate integral în proprietatea municipiului București.

Ca urmare a divizării asimetrice, societatea Electrocentrale București S.A. este deținută în procent de 97.51% de Ministerul Economiei, prin intermediul Departamentului pentru Energie, respectiv un procent de 2.49% din acțiuni fiind în proprietatea Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A.

Pentru a respecta memorandumul aprobat de guvern, Ministerul Economiei este obligat să răscumpere acțiunile ROMGAZ S.A. astfel încât să poată transfera către municipalitatea Bucureștiului procentul de 100% din acțiunile Electrocentrale București S.A.

Întrucât acest demers nu apare în acțiunile guvernului, municipiul Bucuresti va trebui să finanțeze și această operatiune. Practic bucureștenii vor mai “obține” o altă datorie de aproximativ 75 de milioane de lei, mai scrie Cornel Pieptea pe blogul lui.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București de astăzi, 4 septembrie 2014, se află proiectul privind solicitarea adresată Guvernului României de emitere a unui act normativ pentru transferul acțiunilor societății Electrocentrale București S.A. din proprietatea privată a statului român în proprietatea privată a Municipiului București.

Conform legii, “data înmatriculării la Registrul Comerțului a ultimei dintre societățile beneficiare, este data de la care divizarea produce efecte juridice”.

Așadar, din punct de vedere juridic, procesul de divizare nu este încheiat. Întrucât, în proiectul de hotărâre de solicitare a acțiunilor ELCEN nu există nici măcar o clauză suspensivă, voi propune amendarea proiectului de hotărare de azi astfel încât solicitarea către Guvernul României să facă referire doar la noua societate, Electrocentrale București S.A., excluzând Electrocentrale Constanța S.A. și Electrocentrale Titan S.A, a mai explicat Pieptea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.