Candidaţii liberali de la Capitală le cer oponenţilor lor de la PSD să se delimiteze de Dragnea

PNL

DragneaCandidații liberali la primăriile Capitalei le-au cerut candidaților PSD pentru aceleași funcții să se delimiteze de preşedintele Liviu Dragnea, condamnat penal prin sentință definitivă.

Candidații liberali la primăriile de sector și la Primăria Generală a Capitalei le-au adresat candidaților social-democrați o scrisoare deschisă în care le solicită „o poziționare fermă” în privința recentei condamnări a președintelui PSD, Liviu Dragnea.

„<Îmi pare rău, pentru că sunt om și toți suntem supuși greșelii. Mai grav este atunci când nu recunoaștem că am greșit și persistăm în greșeală. Mi-a părut rău de fiecare dată când un mesaj negativ a fost transmis prin mine și toată reacția a fost asupra mea și mai puțin a candidatului. (…) Din punctul meu de vedere, îmi doresc o campanie curată, o campanie elegantă în care să se audă proiectele și intențiile pentru bucureșteni și mai puțin cum se zugrăvesc candidații între ei>. Stimată doamnă Gabriela Vrânceanu Firea, declarațiile de mai sus vă aparțin. Motiv pentru care, în virtutea campaniei curate și elegante pe care o doriți și în interesul bucureștenilor de care toți candidații înscriși în cursa electorală sunt preocupați, Partidul Național Liberal — Filiala București vă transmite solicitarea de a vă dezice ferm de elementele penale din proximitatea dumneavoastră”, se arată în scrisoarea liberalilor dată publicităţii duminică.

Candidații PNL se declară convinși că aceeași părere de rău pe care a exprimat-o Gabriela Firea în legătură cu mesajele transmise în timpul campaniei prezidențiale o va avea și la finalul acestei campanii, dacă ezită să se delimiteze și va accepta să își alăture imaginea „de un condamnat penal, prin sentință definitivă”. „Nu este de mirare pentru nimeni că domnul Dragnea, condamnat penal definitiv, a refuzat să facă un pas în spate. Uimirea cea mai mare este de ce candidații Partidului Social Democrat la Primăriile din București, în frunte cu dumneavoastră, doamnă Firea, acceptă să le fie coordonată campania de către un condamnat penal?! Un lucru este clar, nu puteți lua poziția struțului! Bucureștenii trebuie să vadă partide curate, cu oameni curați, a căror integritate nu poate fi pusă la îndoială, iar vouă, contracandidaților noștri, vă cerem o delimitare clară de condamnații penal care vă conduc și care vă stau alături. Rușinea voastră este o pată nemeritată de care toți bucureștenii și românii, în general, se vor simți jenați și jigniți”, susţin liberalii.

Scrisoarea deschisă este semnată de președintele PNL București, Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, de Alexandru Nazare — candidat la Sectorul 1, Dan Cristian Popescu — candidat la Sectorul 2, Cristina Pocora — candidat la Sectorul 3, Răzvan Sava — candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Ovidiu Raețchi — candidat la Sectorul 5 și Răzvan Mironescu — candidatul PNL la Primăria Sectorului 6.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.