Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, intervine în scadalul prestației artistului Gheboasă de la UNTOLD. Bănescu susține că totul ține de lipsa de moralitate, vulgaritate, ipocrizie și ticăloșie.
CITEŞTE ŞI:
„Termenul „ghebos” indică univoc deformarea. Fizică, în primul rând.
Ca să ajungi la cea morală, caracterială trebuie să fii succesiv învins de vulgaritate, ipocrizie și ticăloșie (mascate sau nu), de amoralism poleit, chiar aurit, și, nu în ultimul rând de un nemăsurat orgoliu.
Spre exemplu, de orgoliul care te împinge să ieși în evidență prin atacarea tam-nisam, fără motiv contextual, a cuiva care tocmai a analizat corect și sugestiv relația reală dintre violența verbală și violența criminală.
Societate în degringoladă
Iar asta într-o societate aflată în degringoladă, în care selecția și promovarea valorilor reale, chiar și în instituții menite să secrete ordine morală, este tradițional și creativ sabotată.
Solidarizarea inclusiv cu adversarii de idei în fața violenței, vulgarității și degradării agresive a corpului social nu ar trebui să fie un lux pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru un creștin.
În absența înfrângerii orgoliului, predicile devin doar o mască din ce în ce mai uzată, iar mimarea moralei doar un reprobabil exercițiu de imagine.
Cu Dumnezeu nu putem trișa niciodată. Știm din Scripturi că Lui îi repugnă profund nu doar sluțirea chipului nostru lăuntric prin animalizare, ci mai ales prin luciferizare.”, scrie Vasile Bănescu.
Cetățeanul TV