Aproximativ 30.000 de salariaţi din 1.850 de instituţii din administraţie au participat vineri la greva de avertisment

avertismentAproximativ 30.000 de salariaţi din 1.850 de instituţii ale administraţiei publice locale au fost vineri în grevă de avertisment, la acţiunea de protest participând şi salariaţi care nu sunt membri de sindicat, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Funcţionarii publici din 1.850 de primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora şi-au întrerupt activitatea între 10,00 şi 10,30.

„Menţionăm că alături de organizaţiile membre, la această acţiune au participat şi s-au solidarizat cu noi şi alte organizaţii, federaţii/sindicate, care nu fac parte din structura FNSA, precum şi salariaţi care nu sunt membri de sindicat, cărora le mulţumim pe această cale pentru mesajul de unitate transmis colegilor”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, citaţi de Mediafax.

Potrivit acestora, acţiunea de protest a salariaţilor din administraţia publică locală a fost generată de ”dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din acest sector de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia ca urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sistemul bugetar”.

„În cazul în care, în cel mai scurt timp, reprezentanţii Guvernului României nu îşi vor manifesta intenţia reală de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile, consiliile judeţene şi instituţiile subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, FNSA va iniţia procedura de consultare a membrilor de sindicat, în vederea obţinerii acordului scris al acestora pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică locală din România”, mai spun reprezentanţii FNSA.

În Bucureşti, peste 250 de funcţionari din Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 3 au întrerupt activitatea, solicitând să li se acorde tichete de masă în acest an, dar şi creşteri salariale, şi au ameninţat că intră în grevă generală.

La Cluj Napoca, peste jumătate din cei 1.000 de angajaţi ai Primăriei au participat la greva de avertisment de o jumătate de oră.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.