Alianţa 2020 USR PLUS a depus contestaţie la Instanța supremă

Alianţa 2020 USR PLUS a depus contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma deciziei Biroului Electoral Central de a respinge înscrierea alianţei.

„Am depus astăzi contestaţie la ICCJ şi avem încredere că nu li se va lua românilor dreptul de a vota Alianţa 2020 USR PLUS pe 26 mai. Decizia ICCJ va juca un rol fundamental în viitorul democraţiei din România. Dincolo de orice tehnicalităţi şi hibe din lege, noi mergem mai departe cu încrederea că acesta este doar un hop în calea victoriei noastre. Continuăm să luptăm”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

Depunerea protocolului Alianţei 2020 USR PLUS la BEC a fost o acţiune temeinic pregătită şi susţinută.

„Am depus un întreg set de documente care să elimine orice dubiu asupra reprezentării legale din partea celor două partide. Din păcate, membrii BEC nu au luat în considerare argumentele noastre juridice şi au expediat în 5 minute o decizie foarte gravă, aceea de a interzice participarea în alegeri a unei formaţiuni politice susţinută de sute de mii de români”, mai spune Tomac.

Cei din Alianță speră ca această eroare va fi corectată mâine de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o decizie favorabilă.

„Alianţa 2020 USR PLUS este o alternativă politică pentru a schimba România în bine. Singurii care o pot valida sau invalida sunt alegătorii. Avem încredere că justiţia, aplicând corect legea, va da posibilitatea cetăţenilor să-şi spună cuvântul. Aşa cum am promis încă de la decizia BEC de ieri, nu ne dăm bătuţi şi ne căutăm dreptatea la Înalta Curte. Un preşedinte nu e pus de o procedură, ci de votul membrilor partidului. Despre asta este vorba şi în cazul meu şi în cazul lui Dan Barna”, a conchis preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

Cererea de înscriere pentru alegerile europarlamentare a Alianţei 2020 USR-PLUS a fost respinsă de BEC, sub pretextul că Dan Barna şi Dacian Cioloş nu ar figura ca preşedinţi ai partidelor pe care le conduc în Registrul partidelor politice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.