Ion Țiriac, detronat! Cine este cel mai bogat român, care l-a întrecut în topul Forbes

Ion Tiriac, detronat in Topul Forbes

Potrivit Forbes, omul de afaceri Ion Ţiriac este detronat în prezent de Daniel Dines, cofondatorul și CEO-ul UiPath, primul “unicorn” românesc (companie de tehnologie a cărei valoare a depășit 1 miliard de dolari).

Cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari (locul 1.818 mondial), omul de afaceri de 80 de ani a fost detronat de un alt român, de numai 47 de ani. Este vorba de Daniel Dines, creatorul UiPath, una din cele mai valoroase companii din domeniul inteligenței artificiale din lume. Forbes scrie că Daniel Dines deține 20% din UiPath, ceea ce face din el cel mai bogat om de afaceri român al momentului.

Daniel Dines deține o companie specilizată în roboți

Conform datelor financiare ale companiei pe care o conduce, Daniel Dines este cel mai bogat român la ora actuală. Este de meserie programator, dar cei mai mulți pasionați de informatică i-au auzit numele în contextul firmei pe care o conduce și pe care a fondat-o în urmă cu câțiva ani.

sursa: GoogleDines este directorul UiPath, o companie specializată pe roboți virtuali pe care îi întâlnești în diverse colțuri ale internetului. Pe parcursul zilei de ieri, în ediția americană a revistei Forbes, numele său a apărut într-un articol cu titlul de la comunism la coding (programare).

Fața lui Daniel Dines se află pe coperta ediției americane a revistei Forbes, în cel mai recent număr al publicației, cu numele ”Boss of the Bots” (Șeful Boților).

Potrivit Forbes, omul de afaceri român deține în prezent mai mult de 20% din UiPath, liderul mondial în tehnologie RPA  – robot process automation, o companie evaluată la 7 miliarde de dolari după ultima rundă de finanțare obținută. Asta înseamnă că, lui Dines, îi revine o avere de cel puțin 1,4 miliarde de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ