sâmbătă, octombrie 26, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăDiasporaDesant cultural - diplomatic și de business în capitala Austriei

Desant cultural – diplomatic și de business în capitala Austriei

-

Repatriot, proiectul Romanian Business Leaders – RBL care conectează românii de pretutindeni cu oportunitățile de acasă, ajunge în premieră la Viena. Delegația oamenilor de afaceri din Repatriot va participa pe 8 noiembrie la Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, la Wiener Musikverein – Sala de Aur, în prezența a peste 700 de personalități din Austria și România, iar pe 9 noiembrie echipa Repatriot va susține o Conferință extraordinară la ICR.

 Conferința Repatriot din Viena va avea loc în data de 9 Noiembrie, ora 10.30, la ICR Viena, unde reprezentanții Repatriot – RBL vor prezenta oportunități de acasă și vor răspunde întrebărilor celor care doresc să investească sau să lucreze în România. Evenimentul este organizat de Repatriot cu sprijinul Asociației Iunona, Institutului Cultural Român – ICR Viena și Departamentul Românilor de Pretutindeni – DRP și se adresează antreprenorilor români care trăiesc în Austria.

Vineri, pe 8 Noiembrie, va avea loc primul concert din cadrul unui turneu internațional care va cuprinde și alte capitale europene, sprijinit și de Repatriot. Concertul se va bucura de prezența a peste 700 de personalități din Austria și România și va fi susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, în Sala de Aur a Musikverein, de la ora 19.00.

 Concertul extraordinar de la Musikverein

”Suntem încântați să susținem participarea Orchestrei Filarmonicii Târgu Mureș la concertul extraordinar de la Musikverein, din data de 8 noiembrie 2024. Atragerea românilor către spațiile culturale românești sunt un catalizator al acțiunilor noastre. Cultura reprezintă un liant important pentru asigurarea unui cadru propice care să ajute la crearea contextului de a face punți mai solide între diasporă și țară. În același timp, acțiunile culturale contribuie la promovarea României în țările de adopție unde românii trăiesc” – spune Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier și unul dintre liderii Repatriot.

Evenimentul din capitala Austriei va oferi publicului un program ce cuprinde lucrări de Enescu, Bartok și Piazzolla. Un mix de culturi și tradiții ce pun în valoare România, Transilvania, care aduce pentru prima dată la Viena lucrări reorchestrate ale lui Piazzolla. Un spectacol demn de Musikverein, locul unde marile orchestre ale lumii vin în fiecare an să farmece publicul iubitor de muzică clasică, un demers cultural – diplomatic ce plasează o Orchestră din România în programul cultural din capitala Austriei.

Din delegația Repatriot – RBL, prezentă în 8 și 9 noiembrie la Viena, fac parte parte oameni de afaceri din diverse domenii, manageri și oficialități din România și nu numai. Printre aceștia se numără Felix Pătrășcanu – co-fondator FAN Courier și unul din liderii Repatriot, Marius Bostan – Antreprenor în serie și inițiator Repatriot, Mihai Poruțiu – Medic și vicepreședinte al Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Iunona, Mihai Manole – Managing Partner Tema Energy, Andra Maxim – Managing Partner Voss Review, Valentin Piscociu – Head of Property & Casualty Department · MAI CEE Insurance Brokers, Mihai Dohotar – Fost antreprenor, actual Senator, Ovidiu Maior, președinte al Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Iunona, Bianca Grip – Fondator Grip Ads, Răzvan Rusu – Fondator Idicel Pădure, Diana Gini – Director Dezvoltare RUF, Cristian Lungu – Fondator ACDA, Roxana Gureanu – HABAU România, Valentin Făgărășian – fost antreprenor și actual Deputat  și mulți alții.

Conferința Repatriot se va bucura și de prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României la Viena, Domnul Emil Hurezeanu, un vechi prieten al Repatriot.

“Acest eveniment remarcabil de diplomație culturală și de afaceri și întâlnirile din marja lui vor definitiva eliminarea ultimelor “bariere” de acces la Schengen deplin pentru România. Avem încredere că eforturile conjugate din ultimii ani ale mediului economic româno-austriac și ale oamenilor politici și diplomaților va indica un succes prea mult așteptat, care va aduce beneficii substanțiale României și românilor.”, spune inițiatorul Repatriot, Marius Bostan.

Românii de peste hotare sunt un puternic suport pentru dezvoltarea României, prin investițiile făcute, prin conexiunile, cunoștințele și expertiza transferată sau prin promovarea produselor și serviciilor românești și a țării noastre în străinătate.

Mai multe despre evenimentele Repatriot, puteți vedea pe repatriot.ro. Detalii la office@repatriot.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Probele din dosarul lui Dumitru Buzatu, eliminate de judecători: DNA are la dispoziţie 5 zile să spună ce face cu dosarul

0
Curtea de Apel Iași a decis vineri, 25 octombrie, că rechizitoriul procurorilor DNA a fost întocmit nelegal, motiv pentru care au eliminat decizia Tribunalului Vaslui privind începerea procesului. CITEŞTE ŞI: Focar de rujeolă la o şcoală din județul Buzău Instanța...