VIDEO Boboteaza la malul Dunării. Cine a prins crucea aruncată în fluviu

Boboteaza la malul Dunării
Boboteaza la malul Dunării

Peste o mie de oameni au venit pe Faleza Superioară din Galaţi pentru a participa la tradiţionala slujbă de Bobotează oficiată de ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

În cadrul ceremoniei de Bobotează au fost sfinţite 20.000 de litri de apă în 13 butoaie mari, din lemn, decorate cu cetină şi tricolor. Cel mai aşteptat moment a fost aruncarea Sfintei Cruci de către ÎPS Casian Crăciun, tradiţie respectată în fiecare an.

9 temerari s-au aruncat în apele reci ale Dunării pentru a prinde sfânta cruce. Norocosul a fost Ionuț Bolea, un șomer de 36 de ani din Galați.

„Vreau să-mi poarte noroc. Îmi doresc multă sănătate la copiii mei. E prima oară când mă arunc în Dunăre, sper să-mi aducă noroc și să-mi găsesc de muncă”, a declarat acesta.

La Galaţi, sărbătoarea s-a încheiat fără incidente.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.