Toţi cei trei muncitori prinşi sub un mal de pământ în Hunedoara au murit

sursa foto: http://jcbcea.com.au

Iniţial, doar unul dintre cei trei muncitori care executau lucrări la un pod de cale ferată și care au fost surprinși, sâmbătă, sub un mal de pământ în localitatea Peștera Bolii din județul Hunedoara a murit. În cazul celorlalți doi muncitori prinși sub malul de pământ șansele de salvare erau foarte mici.

UPDATE. 3:58 Cei trei muncitori care lucrau sâmbătă la un pod de cale ferată în zona Peștera Bolii, la intrarea în municipiul Petroșani, au decedat după ce au fost prinși sub un mal de pământ, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul șef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog.

„Unul a fost recuperat, este declarat decedat. Ceilalți doi încă nu sunt recuperați, dar șansele de salvare a lor sunt foarte mici”, a spus secretarul de stat Raed Arafat pentru Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, la fața locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu module de descarcerare și o ambulanță SMURD.

De asemenea, a fost alertat un echipaj de salvatori care acționează cu un container multirisc (cu accesorii de descarcerare grea, asigurare și stabilizare, care permit derularea misiunilor de căutare-salvare în medii greu accesibile).

Lucrau la calea ferată

Trei muncitori care executau lucrări la un pod de cale ferată au fost suprinși, sâmbătă, sub un mal de pământ în localitatea Peștera Bolii din județul Hunedoara.
Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, la fața locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu module de descarcerare și o ambulanță SMURD.

De asemenea, a fost alertat un echipaj de salvatori care acționează cu un container multirisc (cu accesorii de descarcerare grea, asigurare și stabilizare, care permit derularea misiunilor de căutare-salvare în medii greu accesibile).

Jandarmeria precizează că o victimă este acoperită până la brâu cu pământ, e inconștientă, iar celelalte două sunt acoperite total.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.