Un primar din România vrea să interzică petardele

Un primar din România vrea să interzică petardele , sursa: Google

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat că vrea să interzică folosirea și comercializarea petardelor în oraș și va cere Consiliului Local să aprobe o hotărâre în acest sens.

Mihai Chirica susține că cei care vor vinde sau utiliza petardele ar putea fi amendați drastic, acest lucru urmând să fie stabilit printr-o hotărâre de Consiliu Local. Primarul Iașului vrea să interzică utilizarea și comercializarea petardelor în oraș, iar proiectul de hotărâre cu care va merge în Consiliul Local prevede „sancțiuni drastice mergând până la nivelul maxim al amenzii de 2.500 lei pentru cei care le comercializează și desigur, altele pentru utilizatori, funcție de vârsta acestora”.

„O măsură care poate fi oarecum mai stranie, având în vedere că cu toții am trecut prin etapa copilăriei și am utilizat asemenea dispozitive, petarde, pocnitori și altele, dar se pare că lucrurile au cam luat-o razna, în sensul că acum comercializarea lor se face fără niciun fel de control, calibrul acestor pocnitori și riscul la care sunt supuși în special copiii au devenit alarmante. Eu cred că este o măsură bună, pentru că putem găsi alte soluții să ne distrăm de Revelion decât să umplem spitalele de copii răniți, cu ochii zdrobiți, unii dintre ei. Am văzut personal un asemenea caz, când un copil a aruncat între alții o petardă cu calibru mai mare și a rănit o fetiță la picior”, a declarat Mihai Chirica, primarul Iașului, citat de Mediafax.ro

Propunerea de interzicere a petardelor în Iași va fi dezbătută public și mai apoi va fi propusă spre aprobare într-o ședință a Consiliului Local.

„În special Poliția Locală, alături de celelalte instituții de ordine publică vor trebui să aplice această sancțiune. Noi o vom da sub statutul de interzicere (…),vom începe noi, Iașul, pe raza municipiului, astfel încât să nu mai apară nicio scurgere către copii”, a mai spus Chirica.

Citeste si : Peste 80 de persoane rănite în urma petardelor

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.