Un nou cutremur cu magnitudinea de 3,1 pe scara Richter s-a produs joi dimineață, în județul Vrancea, la ora locală 6,12, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul s-a produs la o adâncime de 98,8 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: Odobești (35 kilometri), Panciu (42 kilometri), Râmnicu Sărat (47 kilometri), Focșani (48 kilometri) și Onești (52 kilometri).
Luna trecută, în România s-au produs șase cutremure de peste 3 grade pe Richter, două dintre acestea având magnitudinea de 4,2 grade pe Richter. Primul cutremur s-a produs pe data de 8 octombrie în județul Vrancea, la o adâncime de 132,2 kilometri, iar cel de-al doilea pe 28 octombrie, în județul Buzău, la adâncimea de 113,6 kilometri.
Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs pe data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17,08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.
Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2,11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1,20.
Cetățeanul TV