Un fost şef al Corpului de control din Primăria Constanţa, trimis în judecată pentru distrugere de probe

Ionuț Corneliu Pripiși, fost șef al Corpului de control din Primăria Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri și favorizarea făptuitorului.

Potrivit unui comunicat al DNA dat publicităţii marți, faptele au fost comise în perioada noiembrie 2015 — aprilie 2016.

„În calitate de șef al Corpului de control al Primăriei municipiului Constanța, a reținut fără niciun temei legal o sesizare întocmită de subordonații săi cu privire la comiterea unei infracțiuni la regimul disciplinei în construcții, destinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. În același context, după obținerea autorizației de construcție de către persoana vizată de sesizarea menționată, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acesteia, inculpatul a distrus documentul respectiv”, se precizează în comunicatul menţionat.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.