Un drum cu patru benzi va asigura conectarea între podul suspendat peste Dunăre şi vama Giurgiuleşti

Un drum de aproximativ opt kilometri, cu patru benzi de circulaţie, prin care se va asigura conectarea între vama Giurgiuleşti şi podul de peste Dunăre, iar mai departe cu viitoarea autostradă a Moldovei, se va construi în judeţul Galaţi.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv a tuturor studiilor de teren, pentru construirea unui drum de legătură între Drumul Expres Galați-Brăila și viitoarea Centură Mare a Galațiului.

„În cadrul strategiei de conectare a Galațiului la infrastructura mare de transport a României,  va fi construit un drum de legătură între DX Galați – Brăila și viitoarea Centură Mare a Galațiului. Este vorba despre un drum de aproximativ 8 kilometri, cu patru benzi de circulație, prin care vom asigura conectarea între vama Giurgiulești și podul de peste Dunăre, iar mai departe cu viitoarea autostradă a Moldovei”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Firma care a câștigat licitația are mai puțin de jumătate de an să configureze traseul noului drum, inclusiv eventualele pasaje sau poduri necesare. După realizarea documentației, proiectul va fi depus spre finanțare de către CNAIR, cei cu care avem un parteneriat în acest sens, în cadrul Programului Operațional de Transport.

În ceea ce privește Drumul Expres Galați-Brăila, în acest moment, după ce s-a lucrat pe o lungime de aproximativ 9 kilometri la partea de fundație, constructorul este în procedură de obținere a avizelor de mediu pentru a demara lucrările la podul peste Siret și la pasajul peste triajul Barboși.

Contractul privind realizarea unui drum de legătură între DX Galați-Brăila și viitoarea Centură Mare a Galațiului prevede realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv studiul geotehnic, ridicările topografice, studiul hidrologic, studiul de trafic, studiul hidraulic, studiile de coexistență, studiul arheologic, toate studiile specifice solicitate de instituțiile avizatoare, documentaţiile suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, documentația necesară obținerii avizului de oportunitate, studiul de evaluare a emisiilor CO2, analiza cost-beneficiu, analiza instituțională, raportul privind evaluarea impactului asupra mediului, harta cu datele de geolocalizare ale investiției, raportul privind utilitățile (unde este cazul) și documentația tehnică aferentă stabilirii culoarului de expropriere (dacă este cazul).       

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here