Un celebru balerin de la Opera din Iași, acuzat că a intrat în vestiarul  balerinelor, când acestea făceau duș

Vlad Marculescu
Vlad Marculescu. Sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Celebrul balerin Vlad Mărculescu, dat afară din instituție pe vremea dirctorului Beatrice Rancea și reangajat sub conducerea lui Daniel Șandru, este acuzat de mai multe balerine de hărțuire sexuală.

Vlad Mărculescu este acuzat că ar fi intrat de mai multe ori în vestiarul destinat balerinelor, unde se schimbau, și le-a surprins dezbrăcate. Acesta ar fi refuzat să iasă după ce a fost rugat, fiind alungat de țipetele femeilor. Săptămâna trecută situația a răbufnit, o plângere semnată de opt balerine ajungand pe biroul managerului Andrei Fermeșanu.

 Acesta a confirmat faptul că a fost primită o plângere pe numele lui Vlad Mărculescu, dar a precizat că nu s-a demarat niciun acțiune pe plan intern pentru că, momentan, aceasta se află la Oficiul Juridic.

„Am primit plângerea respectivă și am trimis-o la Oficiul Juridic pentru un punct de vedere, pentru a vedea dacă este de competența noastră la nivel intern sau dacă trebuie să o trimitem la organele de cercetare penală”, a precizat Andrei Fermeșanu.

Balerinele au povestit apropiaților că Vlad Mărculescu nu părăsea vestiarul decat cu scandal, atunci când le surprindea dezbrăcate.

„Nu ai cum să încurci vestiarele și nici să spui că există acolo ceva: resurse, apă, lumină, căldură, habar n-am, ce nu găsești în vestiarul bărbaților”, a explicat unul dintre angajații de la Departamentul Tehnic al instituției, potrivit ziaruldeiasi.ro.

După ce au apelat întâi la Cristina Todi, șef-serviciu balet, plângându-se de atitudinea lui Mărculescu, și nu s-a luat nicio măsură administrativă, balerinele au depus o plângere oficială la conducerea instituției de cultură.

Cel puțin 8 dintre ele au semnat o hârtie în care îl acuză pe Mărculescu de agresiune sexuală. „Intra în vestiar când era ușa închisă, fără să bată la ușă, i s-a spus de nu știu câte ori să nu mai intre și dacă nu a înțeles, au făcut și fetele o plângere.

Ăsta este felul lui, îl știm de mic, de când lucrează aici, ne-am obișnuit cu el, dar acum a sărit calul: nu poți să intri într-un vestiar de fete când vrei tu. Normal că i s-a atras atenția o dată, de două ori, dar dacă nu s-a înțeles de vorbă bună, unde să se plângă fetele dacă nu la conducere?”, a spus una dintre persoanele din zona de pregătire artistică de la Operă.

Vlad Mărculescu a negat toate acuzațiile aduse de către balerine. A spus că folosește de opt ani de zile toaleta din vestiarul respectiv, unde merge pentru a se spăla la chiuveta aflată la intrare. Balerinul sustine ca nu a intrat niciodată când ușa a fost închisă la vestiar.

„Mă bucur că putem vorbi despre asta, pentru că sunt abuzuri asupra mea încă de pe vremea doamnei Rancea. Aceleași persoane mă agresează pe mine, dar vă spun că nu am agresat pe nimeni, nici sexual, nici altfel. Sunt afirmațiile unor persoane care vor să folosească această situație, să o transforme într-un atac personal. Aceste două-trei persoane care au dat curs la declarații și plângeri asupra mea au împins și altele să semneze plângeri”, a declarat Vlad Mărculescu. 


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.