Trei membri ai unei familii din Dolj au fost găsiți morți în casă

Sursa foto:deces
Sursa foto:deces

Doi soţi din Dolj și fiul lor au fost gășiți morți în casă, de un vecin. Cei trei s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Rast au fost sesizați, de către un bărbat de 60 de ani  că i-a descoperit pe vecinii săi decedați în locuința lor, din comuna Bistreț.

Polițiștii  au identificat trei persoane decedate, 2 bărbați de 81 și 61 de ani și o femeie de 80 de ani. Este vorba de doi părinți vârstnici și fiul lor. Cel mai probabil, cei trei au murit ca urmare a unei intoxicații cu monoxid de carbon. Bătrânii erau în pat, fiul lor fiind găsit cu o lumânare în mână.  Se pare că fiul și-a găsit părinții morți și a dorit să le aprindă o lumânare, dar a murit și el.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.