Trei liceeni din Constanța, reținuți pentru tentativă de viol. Incidentul, chiar pe holul școlii

Trei elevi ai unui liceu din municipiul Constanţa au fost reţinuţi după ce ar fi încercat să violeze o colegă, în vârstă de 16 ani, de la aceeaşi unitate şcolară.

Incidentul s-a produs pe holul instituţiei de învăţământ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.Cei trei suspecţi, reţinuţi pentru 24 de ore, au vârstele de 15, 16, respectiv 17 ani, potrivit g4media.ro.

Suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ. Ei vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propuneri corespunzătoare.

„În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, la data de 22 octombrie a.c., au fost puse în aplicare trei mandate de aducere.Pe numele a trei tineri, de 15, 16, respectiv 17 ani. După administrarea probatoriului în cauză, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de viol”, a comunicat IPJ Constanţa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.