Trei bărbați din Craiova, prinși în flagrant în timp ce vindeau cocaină

Trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce vindeau droguri (cocaină), fiind reţinute de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi ulterior arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Una dintre persoanele inculpate pentru trafic de droguri a fost prinsă în flagrant joi, după ce a vândut 250 de grame de cocaină în schimbul a 20.000 de euro. Ea a fost  reţinută în aceeaşi zi şi vineri, arestată preventiv. Celelalte două persoane au fost prinse în flagrant în ziua de 21 iunie, după ce au vândut şapte doze de cocaină pentru suma de 3.500 de lei, potrivit g4media.ro.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat trei percheziţii, în judeţul Dolj, fiind descoperite şi ridicate 20 de doze de cocaină, două pistoale şi muniţie, supuse autorizării (unul cu bile metalice, iar altul cu bile de cauciuc), două telefoane mobile şi o farfurie cu urme de cocaină. În unul dintre autoturismele folosite de inculpaţi, au fost descoperite alte două doze de cocaină.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.