Suspiciunea de pestă porcină africană de la ferma din Parţa a fost confirmată. Vor fi sacrificate 39.000 de animale, a declarat prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu
Potrivit acestuia, „o prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci şi aflate la doar câţiva kilometri distanţă”, potrivit hotnews.ro.
„Din păcate, diagnosticul a fost confirmat. Este oficial, în Timiş există un focar de pestă porcină africană la o fermă de porci din Parţa. Ce urmează? Neutralizarea celor 39.000 de animale şi luarea de măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Sacrificarea porcilor şi îngroparea lor în condiţii de siguranţă”, a transmis, miercuri dimineaţă, prefectul de Timiş.
Cetățeanul TV