Mobilizare generală la Tecuci, după ce o voce masculină a sunat la Poliție, s-a prezentat ca taximetrist și a anunțat că a fost răpit de clientul său și este sechestrat.
Imediat, polițiștii și jandarmii din Tecuci au împânzit orașul în căutarea taximetristului răpit.
În cele din urmă, s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Un copil de 13 ani ar fi sunat la Poliție. A fost identificat și este audiat. Poliția face anchetă în caz și va lua măsuri legale.”Acesta, un minor de 13 ani, din municipiul Tecuci, aflat la domiciliul unor rude, a declarat poliţiştilor că nu a fost victima niciunei infracţiuni şi că a făcut sesizarea respectivă în contextul unui joc cu un prieten, folosind un nume fals şi un telefon mobil cu cartelă prepay. Având în vedere vârsta minorului, sub 14 ani, acesta nu a putut fi sancţionat contravenţional pentru alarmarea organelor de poliţie fără motiv întemeiat”, se mai menţionează în comunicatul IPJ Galati.
Potrivit legii, părinții minorului vor fi amendați cu 1.000 lei, maximul sancțiunii prevăzute de lege, pentru falsa alarmare a organelor de poliție.
Cetățeanul TV