Un bărbat care venea din Olanda a fost bătut și dat jos din autocar, el fiind găsit în mijlocul drumului, în localitatea Satulung din Maramureș.
Bagajele barbatului au fost aruncate din mijlocul de transport. Bărbatul revenea acasă pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familie. Nu se stie cine l-ar fi agresat, dar e; se certase cu șoferul autocarului și alte două persoane. Bărbatul a fost lovit și dat jos din autocarul înmatriculat în județul Botoșani..
Potrivit Poliției, la data de 11 decembrie a.c., la ora 05.33, „polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, în localitatea Satulung, o persoană se află pe mijlocul drumului național 1C
. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 29 de ani din județul Iași, care prezenta leziuni la nivelul feței. Din cele relatate de acesta, s-a stabilit faptul că în timp ce se afla în calitate de pasager într-un autocar împreună cu conducătorul auto și alte două persoane, ajunși în localitatea Satulung, în urma unor neînțelegeri, a fost dat jos din autocar, iar, ulterior, a fost agresat fizic.Totodată, bagajele sale i-au fost aruncate pe marginea drumului public.” Barbatul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tânărul reclamă faptul că i-a fost distrus un televizor, provocându-i un prejudiciu de 1.500 de lei. Polițiștii Postului de Poliție Satulung au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 29 de ani din județul Botoșani, fiind deschis un dosar penal, potrivit stirileprotv.ro.
Cetățeanul TV