Contrabanda cu țigări a reprezentat în luna mai 15,1% din piaţa românească, în scădere de la 15,2% în martie sau 16,2% în ianuarie, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Novel Research.
În 2016, contrabanda cu ţigări a ajuns la o pondere de 16,8% din piaţa totală a României, cel mai ridicat nivel din 2010.
În cele şase judeţe moldoveneşti din regiunea Nord-Est s-a înregistrat şi în luna mai 2017 cel mai ridicat nivel al contrabandei, de 37,3% din piaţă, însă procentul a scăzut semnificativ, cu 5,7 puncte procentuale faţă de nivelul atins în martie 2017. Urmează regiunile Sud-Vest Oltenia (20,8%) şi Vest (18,2%), care au înregistrat în luna mai uşoare scăderi faţă de cifrele din martie.
După Moldova, cea mai substanţială scădere a pieţei ilicite s-a înregistrat în martie în regiunea de sud a ţării (Sud Muntenia), cu 1,5 puncte procentuale, la 1,6%, însă regiunea nu se învecinează cu cu nicio ţară de provenienţă a ţigărilor de contrabandă (Ucraina, Republica Moldova sau Serbia).
La polul opus, în regiunea Nord-Vest, care cuprinde şase judeţe din nordul Ardealului (inclusiv Maramureş şi Satu Mare, care au frontiere cu Ucraina), ţigările de contrabandă au crescut în două luni cu 5,6 puncte procentuale, la 18,7% din piaţă. De asemenea, contrabanda cu ţigări a crescut în judeţele din regiunea Sud-Est (+2,4 pp, la 9,5%) şi din regiunea Centru (+1,2 pp, la 1,4%).
Din punct de vedere al provenienţei, categoria „cheap whites” a continuat să deţină şi în luna mai cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Republica Moldova (22,4%, în scădere cu 2,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2017) şi Ucraina (15,7%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale). Ponderea produselor provenite din Serbia a urcat la 0,6%.
Potrivit producătorilor de ţigări, contrabanda ridicată este explicată de dezorganizarea din cadrul autorităţilor vamale din subordinea Fiscului, unde scanerele cumpărate pentru depistarea produselor de contrabandă sunt nefolosite. „În condiţiile în care echipele mobile nu sunt suficiente, iar scanerele din punctele vamale sunt nefuncţionale din cauza nealocării de fonduri pentru mentenanţă, situaţie semnalată recent şi de ANAF, câinii special instruiţi pentru depistarea ţigaretelor ilegale rămân cel mai eficient mijloc de luptă împotriva contrabandei. Echipele canine sunt foarte eficiente şi au un rol important în prevenirea comerţului ilicit”, a declarat directorul pentru Afaceri corporatiste și comunicare din cadrul JTI România, Moldova şi Bulgaria, Gilda Lazăr.
Cetățeanul TV