Sorina Pintea, internată sub pază într-un spital din București

Sorina Pintea

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, va fi internată sub pază într-un spital din București, din rețeaua publică, după ce a acuzat că se simte rău.

Sorina Pintea se află în arest preventiv, iar duminică a anunțat că se simte rău. Ea a fost diagnosticată, recent, cu o boală autoimună gravă – dermatomiozită.

„Medicul din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 a recomandat ca o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, să fie internată într-un spital din București, din rețeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Pe parcursul internării, paza va fi asigurată de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă”, potrivit unui comunicat al Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a Sorinei Pintea. Potrivit DNA, în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Sorina Pintea, reținută de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată

Sorina Pintea, adusă la DNA București. Fostul ministru ar fi primit o mită uriașă

Sorina Pintea a fost ministru al Sănătății în Guvernul PSD, din ianuarie 2018 până în octombrie 2019. După ce Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură, Pintea s-a întors la Spitalul din Baia Mare, unde ocupa funcția de manager.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here