Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Vâlcea este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, după ce a fost pUn bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Vâlcea este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist cu suma de 5.000 de lei pentru a scăpa de răspundere într-un dosar de cercetare penală.i pentru a scăpa de răspundere într-un dosar de cercetare penală.
Lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au realizat, la data de 10 octombrie 2020, prinderea în flagrant a bărbatului, în timp oferea mita în sumă de 5.000 de lei, unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Gorj – Post poliție Săcelu.
„În schimbul banilor, agentul de poliție ar fi trebuit să nu dispună măsurile legale împotriva mituitorului, în condițiile în care era cercetat într-un dosar penal ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației rutiere. Fapta pentru care i se întocmise dosar penal a fost înregistrată de polițist la data de 04 octombrie a.c., când acesta, în timp ce se afla în serviciu, l-a depistat în trafic pe bărbatul din Vâlcea, care conducea autoturismul personal pe raza localității Bengești Ciocadia, sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0.44 mg/litru alcool pur în aer expirat. Fiind citat la sediul postului de poliție pentru audieri, conducătorul auto a oferit polițistului suma de bani menționată, cu titlu de mită”, a anunțat DGA.
Imediat, agentul de poliție a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, care a fost înaintat de îndată unității de parchet competente, fiind organizată acțiunea de prindere în flagrant.
Inculpatul a fost condus pentru cercetări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, iar procurorul de caz a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În cursul zilei de ieri, 11 octombrie, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Cetățeanul TV