Sibiu: Fondatorul ”Junii Sibiului”, cetățean de onoare al județului

Consilierii județeni au votat joi, în unanimitate, acordarea post mortem, a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu, coregrafului Ioan Macrea, fondatorul Ansamblului Profesionist ”Junii Sibiului”, cel mai vechi ansamblu de dansuri populare din România, scrie Agerpres.

Junii SibiuluiLaudațio a fost citit de profesorul universitar Ilie Moise, iar Silvia Macrea, directorul Ansamblului, a mulțumit în numele ei și a familiei sale pentru această recunoaștere a meritelor tatălui său.

Diploma și titlul vor fi înmânate în timpul spectacolului din 1 Decembrie, de la Sala Transilvania, susținut de Ansamblul ”Junii Sibiului”. În cadrul spectacolului de 1 Decembrie, vor urma pe scenă Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul—Junii Sibiului”, orchestra ”Lăutarii” din Chișinău (dirijor Nicolae Botgros) și soliști de renume ai folclorului românesc: Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudașcu, Mariana Anghel, Nineta Popa Ionescu.

Anul acesta, Ansamblul Profesionist ”Junii Sibiului” a sărbătorit 70 de ani de activitate. În cei 70 de ani de existență, Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul — Junii Sibiului” a susținut peste 40.000 de spectacole și a efectuat peste 600 de turnee în România, întreaga Europă, America de Nord, Asia și Africa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.