Se reabilitează Piața Operei din Timișoara, anunță primarul Nicolae Robu. Cât costă investiția

Se reabilitează Piaţa Operei

Se reabilitează Piaţa Operei din Timişoara, declarată de Ministerul Culturii monument istoric de prima clasă. Lucrările vor începe în primăvară, pentru a fi gata în anul Capitalei Culturale Europene 2021.

„Vor fi înnoite reţelele de utilităţi şi va fi schimb complet pavajul. În 2019 vor începe lucrările, care ar putea continua şi în anul 2020, dar cred că se poate termina în 2019. Săptămâna aceasta voi avea o întâlnire cu proiectanţii, pentru că au întârzieri, se plâng că nu găsesc, la rândul lor, proiectanţi cărora să le subcontracteze studii geo”, a anunțat marţi primarul Nicolae Robu că se reabilitează Piața Operei din Timișoara.

Edilul a precizat că se doreşte un deranj minim în Piaţa Operei în timpul şantierului şi că se va păstra desenul actual şi poziţiile spaţiilor verzi. Investiţia a fost estimată în urmă cu doi ani la 642.000 de lei cu TVA inclus, suportată din bugetul local.

Se reabilitează Piața Operei, concepută la începutul secolului trecut

În paralel, edilul pune presiune pe proprietarii celor opt palate construite în acest spaţiu la începutul anilor 1900, după planurile arhitectului-şef al oraşului de atunci, Laszlo Szekely, să-şi reabiliteze faţadele clădirilor, pentru a nu se ajunge la suprataxare cu 500% a impozitului şi chiar la executare silită.

Întreaga Piaţă a Operei, devenită după 1989 a Victoriei, a fost declarată monument istoric de Ministerul Culturii, în 2004. Pe cele două laturi mai mici ale acesteia se află, faţă în faţă, clădirea Operei şi Catedrala Mitropolitană, iar pe latura de promenadă, Corso, unde, în timpul faimoasei La Belle Epoque, se plimba, duminica, protipendada burgului, în timp ce pe partea opusă, Surogat, puteau trece plebea, subretele sau elevii.

Piaţa Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX de arhitectul-şef al oraşului de atunci, Laszlo Szekely, pe locul fortificaţiilor vechii cetăţi, care au fost demolate pentru a permite dezvoltarea oraşului. Iniţial, spaţiul a fost gândit ca o esplanadă cu restaurante şi magazine de lux. Pe la mijlocul veacului al XX-lea, piaţa a fost practic „închisă”, prin apariţia Catedralei şi a blocurilor de locuinţe de pe latura Surogat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here