Prognoza meteo pentru miercuri și joi. Zile caniculare cu temperaturi de peste 38 de grade Celsius

Soare. Sursa foto: pixabay.com
Soare, caniculă Sursa foto: pixabay.com

Nouă judeţe din vestul ţării se află sub cod galben de caniculă, miercuri, când temperaturile vor atinge 38 de grade, iar joi canicula va cuprinde aproape toată ţara, şase judeţe urmând să fie sub avertizare cod portocaliu emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Miercuri, în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei şi al Olteniei vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă pragul critic de 80 de unităţi. Meteorologii spun că temperaturile se vor situa între 35 şi 37 de grade şi izolat, în Câmpia de Vest, vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

Se vor afla sub avertizare cod galben de caniculă nouă judeţe: Satu Mare, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

Joi, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Conform ANM, în zonele joase de relief din vest şi local din centrul şi sudul ţării, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade.

Pentru joi, Administraţia Naţională de Meterologie a emis cod portocaliu pentru şase judeţe: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade. Tot joi, vor fi sub cod galben de caniculă alte 13 judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Vâlceas, Olt şi Teleorman. În aceste zone, vor fi temperaturi între 35 şi 37 de grade.

Meteorologii spun că valul de căldură va persista până spre sfârşitul săptămânii, iar în zonele de munte, în special în nord-vestul ţării, în timpul după-amiezelor va fi instabilitate atmosferică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.