Primarul și contabila comunei Eșelnița din județul Mehedinți au fost reținuți de procurori pentru 24 de ore

Primarul comunei Eşelniţa din Mehedinți, Ioan Ciuru, a fost reţinut marţi seara, după mai multe ore de audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi. În arestul Poliţiei a ajuns şi contabila unităţii administrativ-teritoriale.

Cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

În urma percheziţiilor la sediul Primăriei Eşelniţa, dar şi la locuinţa primarului Ioan Ciuru, primarul a fost dus la audieri, alături de contabila şi de casiera instituţiei. Surse apropiate anchetei au confirmat pentru News.ro că atât primarul, cât şi contabila primăriei Eşelniţa au fost reţinuţi de către procurori pentru 24 ore, urmând ca miercuri să fie prezentanţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit poliţiei mehedinţene, cei doi sunt suspectaţi de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. ”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012-2015, reprezentanţii unei instituţii ar fi efectuat decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii pentru care fie ar fi prezentat documente justificative false, fie nu ar fi depus niciun document justificativ”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

De asemenea, în 2013, aceştia ar fi înstrăinat două terenuri aflate în proprietatea instituţiei publice, fără ca în realitate să fi fost plătită contravaloarea acestora şi fără să se opereze tranzacţia în documentele de evidenţă ale instituţiei. Prejudiciul cauzat instituţiei a fost estimat la 1.500.000 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.