Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus retragerea tuturor măștilor livrate anul trecut către școli. Primăria a anunțat că va demara o anchetă pentru a verifica cum au fost făcute achizițiile în cazul acestor măști și, de asemenea, va sesiza instituțiile abilitate.
„Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus retragerea tuturor măștilor livrate anul trecut către școli, după ce, la solicitarea Primăriei Sectorului 5, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a făcut verificări și a constatat că etichetarea dispozitivelor medicale, respectiv cutiile cu măști, nu corespunde cerințelor Directivei 93/42/CCE. Măștile care respectă standardul SR EN 14683+AC:2019, trebuie să aibă incluse pe ambalaj/ etichetă și următoarele informații: indicativul EN 14683; tipul măștii (I sau II sau IIR).
Valoarea aproximativă a măștilor neconforme este de 9 milioane de lei.
Întrucât pe eticheta produsului nu este înscris producătorul și reprezentantul autorizat, nu este precizat lotul, data de fabricație/ expirare, dispozitivele medicale nu respectă cerințele de reglementare impuse de Anexa 1 din Directiva 93/42/CEE, se arată în răspunsul Agenției Naționale a Medicamentului”, a anunțat Primăria Sectorului 5, pe Facebook.
Măștile au fost livrate în 2020 de către Economat Sector 5 SRL, motiv pentru care Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a solicitat conducerii societății să facă retur în cazul măștilor comandate sau să meargă în instanță pentru a recupera banii plătiți pentru aceste acoperitoare de față, care nu oferă o protecție adecvată împotriva răspândirii noului coronavirus. Potrivit inventarului făcut până la momentul transmiterii acestui comunicat, în școli sunt peste 1.500.000 de măști neconforme, dintr-un total de 4.695.530 distribuite.
„Nu le putem da copiilor noștri niște măști care nu îi protejează în niciun fel. Cine a achiziționat sute de mii de măști neconforme a fost inconștient. Nu ne jucăm cu sănătatea copiilor din Sectorul 5. Ne dorim ca elevii să revină la școală, să se bucure de reîntâlnirea cu colegii și cadrele didactice, dar să îi știm în siguranță. Toate măștile neconforme care au fost distribuite în școli vor fi retrase. Trebuie menționat că avem în stoc și vom asigura necesarul de măști conforme pentru elevii care se reîntorc la școală”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Primăria Sectorului 5 a anunțat că va demara o anchetă pentru a verifica cum au fost făcute achizițiile în cazul acestor măști și, de asemenea, va sesiza instituțiile abilitate.
CITEȘTE ȘI Primarul Piedone, proiecte de amploare pentru modernizarea Sectorului 5
Cetățeanul TV