Primarul Oradiei, Ilie Bolojan: “PSD s-a descalificat pe termen lung în fața românilor”

Cei patru care au speriat PSD-ul Alianţa Vestului Ilie Bolojan

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), a declarat marți că PSD „s-a descalificat pe termen lung în fața românilor”, pentru că negocierile cu UDMR au „dinamitatpacea socială” și au deteriorat relațiile dintre comunitățile română și maghiară.

„Domnul Grindeanu să-și dea demisia de onoare ca să nu asistăm la un vot pe niște proiecte de legi care în mod cert creează o tensiune socială și interetnică în România. (…) Este un alt element de iresponsabilitate ceea ce se întâmplă de ieri și azi, anume dinamitarea păcii sociale, printr-un comportament care deteriorează relațiile dintre comunitățile română și maghiară. Orice s-ar spune este o încercare de troc politic, indiferent că nu-l recunosc liderii UDMR și PSD, în așa fel încât unii să obțină niște modificări legislative care nu sunt în regulă, iar alții să-și ia votul pentru dinamitarea lui Grindeanu. Acesta e, de fapt, trocul politic”, a declarat Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, în Parlament a apărut o „urgență intempestivă” în comisiile de specialitate, pentru a pune în discuție proiecte de legi care au fost inițiate de UDMR și au „zăcut” în Legislativ fără să fie discutate. „Sunt unele lucruri pe care noi le acceptăm, dar sunt niște lucruri în aceste zile puse pe tapet care parcă ies din limitele Constituției. Mă gândesc la Bacalaureatul care să se dea diferențiat, cu modificarea legii educației, la interzicerea modificării limitelor administrativ-teritoriale ale unor UAT-uri dacă scade ponderea unei minorități. Aceste chestiuni de a negocia și ce nu se cuvine sau nu poate fi negociat pentru o miză nesemnificativă arată un tip de comportament anormal. PNL va ataca la Curtea Constituțională legile care vor fi adoptate, dacă vor fi adoptate, în condițiile în care vor fi apreciate că ies din limita Constituției”, a afirmat Ilie Bolojan.

Potrivit prim-vicepreședintelui PNL, metoda UDMR „este în mod cert una de șantaj”.

„Se vede cât mai mare e încrederea în lumea politică, cu ghilimele încredere. Nu se votează nimic până nu se votează aceste legi. La cât este de disperat Dragnea, negociind cu liderii UDMR se pare că nu ies bine adunările. Dar faptul că s-ar putea să amâne votul de mâine arată tot asta că nu au voturi suficiente, altfel nu l-ar amâna. Dar problema majoră pe termen lung sunt tensiunile care se induc între comunitatea română și cea maghiară, mai ales în Ardeal, ca să fim deschiși. Drepturile care se obțin pentru minorități, ele trebuie să evolueze, e clar, dar într-o formă care nu jignește comunitatea majoritară, pentru că altfel nu rezistă și va fi o reacție de respingere din partea românilor”, a spus Bolojan.

În opinia acestuia, situația actuală este total anormală. „Oricum, această situație care se prelungește nu face bine țării noastre. Necazul e că toate acestea se întâmplă pe spatele țării noastre. Păcat că se descalifică, dar ne și creează mari probleme și pe plan internațional, atât ca percepție asupra țării, cât și în domeniul economic, al investițiilor. Nu vă spun cuvinte mari, dar asta e realitatea”, a conchis Bolojan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.