Primarul din Sângeorz Băi a cumpărat biroul comandat de Elena Ceaușescu. Cât a plătit pe el

Biroul din lemn de paltin şi tapiţat cu goblen, sculptat de meşterii din Târgu-Mureş la comanda specială făcută de Elena Ceauşescu, va fi folosit de primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.

Elena Ceaușescu nu a mai apucat să se bucure de birou, însă acesta va fi folosit pentru prima dată după aproape 27 de ani de când a fost confecţionat de către primar, informează Mediafax.

„Biroul poate fi o atracţie turistică. Este o lucrare rară, cu o încărcătură istorică deosebită şi o poveste frumoasă. Asta e ceea ce caută turiştii, oriunde s-ar afla” spune primarul, care a menţionat că a plătit mobilierul din buzunarul propriu – 2.000 de euro. Traian Ogâgău este pasionat de bunurile care au aparţinut familiei Ceauşescu, în urmă cu câţiva ani achiziţionând şi fosta casă de protocol a lui Ceauşescu din centrul Bistriţei.

Timp de zece ani, impresionatul mobilier, evaluat la 15.000 de euro, s-a plimbat prin lume la diferite expoziţii internaţionale de mobilă, însă după aceea a stat nefolosit într-un depozit. Mobilierul a fost comandat fabricii de mobilă de la Târgu Mureş chiar de către Elena Ceauşescu, în 1989, însă a venit Revoluţia şi corpurile din lemn masiv nu au mai ajuns să mobileze Cabinetul nr. 2. După Revoluţie, mobilierul a fost achiziţionat de un om de afaceri şi reprodus în 20 de exemplare, toate livrate la Kremlin.

Mobilierul original, cel comandat de Elena Ceauşescu, a fost readus în România şi, timp de 15 ani, a stat ascuns într-un depozit. Aici a dat de urma lui noul primar al oraşului, Traian Ogâgău, care a reuşit să îl achiziţioneze cu 2.000 de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.