Primarul comunei Cîmpuri din județul Vrancea a fost arestat preventiv pentru abuz în serviciu

Primarul comunei Cîmpuri din județul Vrancea, Costel Mateiu, a fost arestat preventiv joi seara, pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii şi fals intelectual.

El este acuzat că ar fi încercat să scape firma administrată de către concubina sa de o amendă şi a declarat în faţa reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea că cinci angajaţi fără forme legale depistaţi la firma respectivă lucrau, de fapt, la Primărie.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Costel Mateiu este cercetat pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în declaraţii, el fiind arestat pentru 30 de zile. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi viceprimarul comunei, Ion Vlad, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, dar şi concubina primarului, Irina Elena Filip, în calitate de administratorul firmei Nemiforest SRL. Ea este acuzată de fals în declaraţii.

Procurorii au stabilit că, la un control efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă la SC Nemiforest SRL, societate care are ca obiect de activitate principal exploatarea şi comercializarea materialului lemnos în formă brută, au fost găsiţi cinci angajaţi fără contracte de muncă. ”Din probatoriul administrat a reieşit că, primarul comunei Cîmpuri, inculpatul Mateiu Costel, se comportă ca un administrator de fapt al societăţii comerciale S.C. Nemiforest SRL Cîmpuri, al cărei administrator de drept este concubina sa inculpata Filip Irina Elena şi că acesta s-a prezentat la sediul ITM Vrancea, ocazie cu care a declarat în fals faptul că cele cinci persoane, descoperite la data controlului, ar fi lucrat fără forme legale la Primăria Cîmpuri, şi nu la SC Nemiforest SRL, asumându-şi în totalitate, în numele Primăriei, consecinţele nerespectării dispoziţiilor legale privind munca”, precizează procurorii.

În urma declaraţiilor primarului, ITM Vrancea a aplicat Primăriei Cîmpuri o amendă de 40.000 de lei. ”Faptele primarului au produs o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Primăriei Cîmpuri, care are garantat prin lege dreptul de a nu fi trasă la răspundere contravenţională pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o, şi, totodată, a produs un folos necuvenit pentru SC Nemiforest SRL, în cuantum de 40.000 lei, echivalentul amenzii care a fost aplicată Primăriei Cîmpuri”, mai spun procurorii.

Aceştia anunţă că, în urma unor percheziţii care au avut loc pe 1 noiembrie la sediul Primăriei Cîmpuri, s-a constatat că primarul si viceprimarul şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, întocmind şi semnând în fals documente prin care atestă prestarea muncii în folosul comunităţii, de către un număr de opt persoane, acte pe care le-au comunicat Judecătoriei Panciu.

”În realitate, niciuna dintre aceste persoane nu a executat obligaţia, deşi, conform legii, în cazul în care contravenientul, cu rea voinţă, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii contravenţionale, la sesizarea primarului sau a unităţii de poliţie, judecătoria poate înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii”, precizează procurorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here