Primarul staţiunii Predeal, Liviu Cocoş, şi cel al localităţii Augustin, Sebastian Porumb, au fost demişi din funcţii de prefectul judeţului Braşov. Primul a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupţie, iar cel de-al doilea a fost declarat incompatibil.
Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, a emis joi ordinele de încetare de drept, înaintea expirării perioadei normale, a mandatelor primarilor din localităţile Predeal şi Augustin, respectiv Liviu Cocoş şi Sebastian Porumb.
În cazul edilului din Predeal, ordinul a avut la bază o sentinţă penală pronunţată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Braşov, prin care Liviu Cocoş a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Liviu Cocoş a fost acuzat alături de 12 consilieri locali că în 2011 a atribuit preferenţial locuinţe ANL unor persoane care aveau un punctaj mai mic decât alţi beneficiari înscrişi pe listă.
În cazul primarului din Augustin, Sebastian Porumb, ordinul a avut la bază raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, rămas definitiv ca urmare a unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit ANI, Sebastian Porumb s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 20 decembrie 2012, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Augustin şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Porumb Sebastian Nicolae Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel legislaţia în vigoare.
„Precizez că în conformitate cu art.16, alin.2 din Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali, ordinele emise vor avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legat de încetarea mandatului. În paralel, instituţia noastră a solicitat atât Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi Curţii de Apel hotărârile definitive ale instanţelor, pentru a putea emite în condiţii de legalitate cele două ordine“, a declarat prefectul Marian Rasaliu.
Cetățeanul TV