Municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost executat silit de ANAF cu 2,3 milioane de lei pentru un credit garantat de Guvern și accesat pentru un proiect județean de utilităţi.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a declarat, duminică, pentru Mediafax că judeţul Suceava, reprezentat de Consiliul Judeţean, împreună cu alte 61 de localităţi, între care şi Câmpulung Moldovenesc, au contractat un împrumut în valoare de 86,3 milioane de euro de la Deutsche Bank London pentru realizarea programului “Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.
Din valoarea împrumutului, pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost alocată suma de 13.469.130 de euro cu o perioadă de rambursare 20 de ani, în vederea construirii unei centrale termice de cogenerare.
Ratele de capital au fost plătite de Ministerul de Finanţe, care este şi garantul creditului, iar până în septembrie 2014 dobânzile aferente creditului şi penalităţile au fost plătite din bugetul local, plata creditului făcându-se semestrial.
Primarul a precizat că, în 5 decembrie 2014, Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung Moldovenesc a înştiinţat Primăria că a fost emis titlu executoriu pentru suma de 2.148.855 lei, întrucât a expirat scadenţă ratei de credit din septembrie 2014, iar în 23 martie 2015 municipiul a fost obligat să achite suma de 2.305.677,81 lei reprezentând debitul aferent fondului de risc şi accesoriilor aferente debitului.
Cetățeanul TV