Consilierii locali din Sinaia vor să taxeze agenții economici cu câte 110 euro pe an, sub forma unei taxe pentru ”liniște”, scrie ZiuaNews.

La sfârşitul anului trecut, consilierii locali din Sinaia, în frunte cu primarul liberal Vlad Oprea, au aprobat introducerea taxelor speciale locale care vor fi achitate în 2015 printre care figurează şi taxa de linişte şi pentru amenajare urbanistică.
Astfel, consilierii locali din Sinaia au stabilit că taxa de linişte în 2015 să fie de 480 de lei/an, adică circa 110 euro.
Taxa trebuie să fie achitată, în două rate, de unităţile de alimentaţie publică, de centrele şi depozitele comerciale, de casele de amanet şi de schimb valutar, dar şi de bănci şi de unităţile de cazare.
Cetățeanul TV