Polițist în stare gravă, accidentat de un tânăr fără permis de conducere

Victima rănită grav în urma accidentului produs sâmbătă dimineața în județul Cluj, este șeful Secției 6 Poliție Rurală Florești, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit Poliției Cluj, victima rănită grav în accidentul de pe Calea Florești, din Cluj-Napoca, de sâmbătă dimineață, șeful Secției 6 Poliție Rurală Florești, Florea Daniel, informează mediafax.ro.

„Îi suntem alături în aceste grele momente atât pentru el, cât și pentru noi. Îl așteptăm cât mai curând, să fie alături de noi”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs în Cluj-Napoca, în care au fost implicate trei mașini.

Polițistul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital conștient și cooperant. Alte două persoane, respectiv ceilalți doi șoferi implicați, au fost duși la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 20 de ani, care a condus cu viteză și care nu avea permis de conducere. El a lovit două mașini conduse regulamentar de șoferi din Cluj-Napoca.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.