miercuri, decembrie 4, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPesta porcină a fost depistată în cea mai mare fermă din România....

Pesta porcină a fost depistată în cea mai mare fermă din România. 140.000 de porci vor fi sacrificaţi

-

Pesta porcină în Brăila. Virusul pestei porcine africane a fost confirmat sâmbătă şi în cea mai mare crescătorie din România, de la Gropeni, din judeţul Brăila, circa 140 de mii de porci urmând a fi sacrificaţi începând de luni.

Potrivit directorului DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, rezultatele trimise vineri dimineaţă la laboratorul naţional de referinţă au indicat prezenţa virusului pestei porcine la animalele de la crescătoria de la Gropeni, unde e un efectiv de 135.000-140.000 de animale.

”De luni începe eutanasierea tuturor animalelor. E o acţiune de lungă durată, care se va desfăşura pe durata a trei săptămâni – o lună. Cadavrele vor fi îngropate sau incinerate, se va merge alternativ, în incinta complexului”, a declarat directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Pesta porcină în Brăila

Complexul de la Gropeni, Tebu Consult, care cuprinde trei ferme este cel mai mare din ţară şi al doilea din Europa.

Brăila era, înainte de declanşarea epidemiei de pestă porcină africană, al doilea judeţ după Timişoara în ceea ce priveşte efectivele de porcine crescute în ferme şi gospodării.

Inițial, existența pestei porcine africane a fost confirmată de un laborator veterinar din Brăila, dar pentru confirmarea oficială a virusului a fost nevoie și de o confirmare a Laboratorului Național de Referință din București.
Confirmarea de la Gropeni apare la scurt timp după ce virusul a fost confirmat la un alt complex din județul Brăila, unde erau 35.000 de porci.

A două fermă din Brăilă infectată

Autoritățile spun că pesta porcină a pătruns în marile ferme prin intermediul apei infestate de porcii morți aruncați în Dunăre.

„Cred că îmbolnăvirea animalelor din aceste ferme este cauzată de apă, ambele ferme se aprovizionează cu apă din Dunăre. Inclusiv joi, a fost un cadavru de porc pescuit la Plaja Lipovenească între Brăila și Galați. Sunt cetățeni inconștienți, din cauza cadavrelor aruncate în Dunăre se întâmplă ce se întâmplă în aceste ferme din județul Brăila”, a declarat directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila, Gicu Drăgan.

Din cauza pestei porcine care a pătruns în marile ferme din județul Brăila pierderile economice sunt uriașe, sute de oameni au rămas fără loc de muncă iar societățile care aveau contracte cu crescătorii de porci să intre în faliment.

„Îmi vine să plâng, să văd zeci de mii de animale sacrificate. Nu ştiu dacă dumneavoastră realizaţi lucrul acesta. Pe partea aia de gard se vede altfel. Pierderea e foarte mare, de ordinul milioanelor de euro. Ferma s-a închis deja. În şomaj toată lumea, inclusiv eu. Este foarte agresiv virusul. Se distruge zootehnia. Deja s-a distrus o bucată bună de ea. Bănuiesc că tot sud-estul ţării noastre este la pământ şi va fi în continuare la pământ”, a declarat fostul şef al fermei de porci de la Tichileşti, Alexandru Dumitrescu.

Până în prezent, în județul Brăila au fost confirmate 34 de focare de pestă porcină africană în gospodării și în exploatații comerciale, peste 30.000 de porci fiind deja eutanasiați de veterinari.

Până la finalul campaniei vor fi omorâți aproximativ 200.000 de porci, în timp ce peste 600 de oameni, angajați ai fermelor de porci afectate de pesta porcină, își vor pierde locul de muncă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Tot mai mulţi copii ajung la spital după o provocare pe TikTok

0
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării "Superman Challenge" de pe TikTok.Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. CITEŞTE ŞI:...