Procurorii DNA fac, miercuri, 28 de percheziţii în judeţele Vaslui, Galaţi şi Bacău, într-un dosar care vizează fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre obţinerea ilegală a inspecţiei ITP pentru maşini cu probleme tehnice sau care nu erau prezentate deloc la inspecţie.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, fals intelectual și constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada 2020-2021.
În cursul zilei de 21 aprilie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 28 locații, situate pe raza județelor Vaslui, Galați și Bacău, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție, I.G.P.R – Direcția de Operațiuni Speciale, Inspectoratelor de Jandarmi Județene Vaslui și Argeș și Gruparea de Jandarmi Mobila Bacău.
Cetățeanul TV