Penalul Mircia Gutău a fost invalidat de instanță pentru postul de primar la Râmnicu Vâlcea

vouchere de vacanţă Mircia Gutău

Fostul pușcăriaș Mircia Gutău, candidatul Partidului Ecologist Român (PER), câștigătorul alegerilor din 5 iunie 2016 pentru funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost invalidat de instanță.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus validarea alegerii primarilor din 14 unități administrativ teritoriale arondate acestei instanțe, respectiv orașele Băile Govora și Ocnele Mari, precum și comunele Păușești-Măglași, Dănicei, Budești, Muereasca, Frâncești, Milcoiu, Dăești, Bujoreni, Golești, Mihăești, Runcu și Galicea. Încheierile prin care s-a dispus validarea alegerii primarilor sunt executorii.

De asemenea, s-a dispus „invalidarea alegerii domnului Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiției de eligibilitate constând în inexistența unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a aplicat interdicția exercitării dreptului de a fi ales”, potrivit comunicatului de presă dat publicității de instanța vâlceană.

Reprezentanții Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au menționat, totodată, că încheierile pronunțate prin care s-a dispus validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarilor vor fi redactate în termen de maximum trei zile și pot fi atacate cu apel „de către orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, dar nu mai târziu de un an de la data pronunțării lor, potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă, de către Birourile Electorale petiționare și persoanele supuse procedurii validării — în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here