Patru unități de învățământ nu vor fi deschise pe 9 septembrie

sursa : Google

Nu toate unitățile de învățământ din țară sunt pregătite să-i întâmpine din nou în bănci pe elevi. Anul şcolar 2019 – 2020 va debuta cu întârziere în două şcoli şi două grădiniţe, unde cursurile vor începe pe 16 septembrie, respectiv 23 septembrie.

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că anul şcolar 2019-2020 nu va începe de pe 9 septembrie în două şcoli şi două grădiniţe din cauza lucrărilor care nu au fost finalizate până în momentul de față.

„Avem, în momentul de faţă, cred că două grădiniţe la nivelul municipiului Bucureşti, o şcoală la nivelul municipiului Bucureşti şi încă o şcoală, cred, în judeţul Călăraşi, care vor începe şcoala în data de 16 septembrie, pentru că, pur şi simplu, nu s-au găsit soluţii. Cu toate că, din punctul meu de vedere, cred că se puteau implica autorităţile locale astfel încât să găsească soluţii. Chiar dacă este vorba doar de prima săptămână de şcoală şi puteau să ducă, undeva, copiii respectivi. Bineînţeles, va fi un grafic de recuperare a activităţilor”, a declarat Daniel Breaz, ministrul interimar al Educaţie, citat de Agerpres.

Două grădinițe din București, deschise din 23 septembrie

Potrivit ministrului, în cele două grădiniţe copiii vor putea merge abia din 23 septembrie.

„Tot din cauza unor lucrări care nu au fost finalizate până în momentul de faţă, dar şi acolo s-a discutat, din ceea ce spunea doamna inspector general al municipiului Bucureşti, cu părinţii şi au căzut de comun acord asupra unui program şi în cele două săptămâni. Dar, comparativ cu cele peste 18.000 de unităţi şcolare, eu spun că stăm foarte bine”, a adăugat Breaz.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.