Partidele își recuperează până pe 5 decembrie cheltuielile din campania electorală de la locale

Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să ramburseze până pe 5 decembrie către partidele politice cheltuielile efectuate pentru campania electorală la alegerile locale din primăvară-vară.

Potrivit unui comunicat dat publicității joi, AEP aduce la cunoștința competitorilor electorali faptul că deciziile de rambursare a cheltuielilor efectuate pentru campania electorală la alegerile locale sunt în curs de finalizare.

„Menționăm că data până la care AEP trebuie să finalizeze controlul finanțării campaniei electorale pentru alegerile locale este 4 noiembrie 2016. Totodată, precizăm că la data de 19.10.2016 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Legea nr. 183/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Conform actului normativ menționat, Curtea de Conturi poate controla legalitatea validării sumelor în vederea rambursării către competitorii electorali în termen de 30 de zile de la data finalizării controlului finanțării campaniei electorale de către AEP, situație în care termenele pentru rambursarea cheltuielilor electorale se prelungesc cu 30 de zile”, se arată în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.