O femeie venită dintr-o zonă roșie a plecat din izolare „pentru a se plimba și a vedea casele din zonă”

O tânără de 21 de ani, din județul Galați, a plecat din izolare „pentru a se plimba și a vedea casele din zonă”. Ea se afla într-un autoturism împreună cu prietenul ei și au fost suprinși de jandarmi chiar în momentul în care au încercat să intre într-o localitate aflată în carantină. Femeia a primit o amendă de 2.000 lei și condusă la domiciliu.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Galați, incidentul a avut loc, luni, în jurul orei 20:00. În filtrul de control situat la intrarea în zona de carantină din comuna Ivești s-a prezentat un autoturism în interiorul căruia se afla un bărbat și o femeie, ambii domiciliați în municipiul Tecuci.

„Fiind întrebați de către jandarmi despre motivul prezenței în zona de carantină cei doi au spus că au ieșit la plimbare pentru a vedea casele din zonă. Jandarmii le-au comunicat că accesul este restricționat din cauza carantinării zonei, iar în momentul verificării acestora a rezultat că femeia are aplicată măsura izolării la domiciliu, deoarece în data de 15 octombrie a revenit în România, dintr-o zonă roșie”, au transmis jandarmii gălățeni.

Carantina dintr-o localitate din județul Galați, prelungită cu 14 zile. Circulația este interzisă în intervalul orar 22.00-06.00

Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei și condusă la domiciliul declarat în momentul în care s-a aplicat măsura izolării.

La rândul său, bărbatul, în vârstă de 37 ani, a fost îndrumat să contacteze DSP Galați pentru a se informa dacă asupra lui s-a dispus măsura izolării la domiciliu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.