Trei turişti aflaţi într-o drumeţie în Munţii Călimani au anunţat jandarmii, sâmbătă, că un urs le-a ieşit în cale. Jandarmii le-au însoţit pe cele trei persoane până în locul unde aveau parcată maşina.
Ei nu au necesitat îngrijiri medicale.
Sâmbătă, o femeie în vârstă de 51 ani şi doi bărbaţi de 38 ani şi 36 de ani din Bistriţa, aflaţi într-o drumeţie în Munţii Căliman, lângă refugiul de sub Vârful Bistriciorul, au apelat la sprijinul jandarmilor montani. Ei au anuntat la 112 că la întoarcerea de pe un traseu montan le-a ieşit în cale un urs.
Cum au scăpat turiştii
“Turiştii s-au adăpostit la refugiul montan până sosirea jandarmilor. Ajunşi la faţa locului jandarmii i-au însoţit pe cei trei turişti până la drumul forestier Colbu, din apropierea localităţii Miţa. Aici aveau parcat autovehiculul proprietate personală”, se spune în comunicat.
Starea de sănătate a turiştilor nu a fost afectată. Ei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit stiripesurse.ro.
Cetățeanul TV