Ministrul Sănătății, răspuns cu un citat din Biblie la întrebarea dacă elevii pot duce mărțișoare la școală

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a răspuns cu un citat din Biblie la întrebarea dacă elevii pot duce mărțișoare la școală de 1 Martie.„O să răspund cu un citat din Biblie: „Toate îmi sunt permise, nu toate îmi sunt de folos”, a declarat Voiculescu. 

„Poate dacă poartă mănuși, cred că pot să facă gestul ăsta. În principiu, sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze, să poarte mască, să fie precaută. Sunt cele trei lucruri importante în perioada următoare. Altfel, sunt alegeri pe care le face fiecare, dar cred că anumite riscuri pot fi asumate doar dacă ne luăm măsuri de precauție”, a spus Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

Pe altă parte, Ministerul Educației a anunțat zilele trecute că nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nici o interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare, a anunțat instituția într-un comunicat.

”Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”. Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.”, a transmis Minsiterul Educației

Mărțișoarele de 1 și 8 martie. Ministrul Educației nu a transmis nicio interdicție, însă îndeamnă la prudență

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.