Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru carantină. Va introduce un indicator care să arate gradul de testare

FOTO: vperemencom/Pixabay.com
FOTO: vperemencom/Pixabay.com

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că vor să schimbe criteriile pentru intrarea localităților în carantină. Specialiștii  și-au dat seamna că incidența cazurilor e foarte dependentă de testare și că acolo unde se testează puțin, incidența e mică.

„Ce vrem să discutăm este ca această grilă de carantinare, sau punctaj de carantinare, să fie făcută corect, fără echivoc, să ia în calcul niște indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei. De exemplu, există un indicator al saturației, al încărcării secțiilor de terapie intensivă, care are un punctaj destul de mic. Aici, dacă vezi că ai 1400 locuri de terapie și o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total.(…)

De asemenea, mi-aș dori să introducem și un indicator care să ne arate gradul de testare, pentru că noi știm că ne-ar trebui cam 500 teste la 100.00 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistică a ceea ce se întâmplă în populație. Or, sunt județe unde nu avem acest număr de teste”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat în ministerul Sănătății, la Digi 24.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.