Şase cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Palestina au fost prinşi, joi, de poliţiştii de frontieră din judeţul Caraş-Severin, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, din Serbia, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Cele şase persoane au fost depistate, joi dimineaţă, în jurul orei 7.00, de poliţiştii de frontieră de la Sectorul Naidăş, judeţul Caraş-Severin, în timp ce mergeau pe jos, pe câmp, dinspre graniţa cu Serbia spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii Milcoveni, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Poliţiştii de frontieră i-au reţinut pe cei şase şi i-au dus la audieri. ”În cadrul verificărilor s-a stabilit că grupul era format din şase cetăţeni proveniti din Irak, Iran, Siria şi Palestina, având vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani. Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, se arată în comunicatul citat.
În cauză se efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele sase persoane urmând a fi preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.
Cetățeanul TV