Mehedinți. Casă incendiată în urma unui conflict între doi fraţi

Incendiu; Foto sursa:12019/Pixabay.com
Incendiu; Foto sursa:12019/Pixabay.com

 Un incendiu a izbucnit într-o casă din comuna Stângăceaua, judeţul Mehedinţi. Poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat că a izbucnit un incendiu la locuinţa unui vecin, anchetatorii stabilind că focul a fost pus intenţionat de fratele celui care locuia în casa incendiată.

Cel care a provocat incendiul fost reţinut pentru 24 de ore, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu, potrivit g4media.ro.

”La data de 28 octombrie a.c., Poliţia Oraşului Strehaia a fost sesizată de o femeie, din comuna Stângăceaua cu privire la faptul că la locuinţa unui vecin a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Strehaia şi pompieri din cadrul Staţiei de pompieri Strehaia care au localizat şi stins incendiul. Echipajul de pompieri prezent la faţa locului a stabilit cauză probabilă ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, transmite IPJ Mehedinţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.