Medicul gălățean Călin Doboş, condamnat la trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă, prins în timp ce încerca să părăsească ţara

sursa: Adevarul

Medicul gălățean Călin Doboș condamnat de Curtea de Apel Galați pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă pe care a operat-o a murit, a fost prins în timp ce încerca să părăsească ţara pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac II. Pe toată durata procesului, medicul a susținut  că femeia i-ar fi ascuns o operatie anterioară, prin care i s-a scos o tumoră abdominală.

„În data de 12.12.2020, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român D.C., în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti. La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea din data de 11.12.2020, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a anunțat Poliţia de Frontieră.

Medicul a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea continuării procedurilor care se impun pentru punerea în aplicare a senţinţei judecătoreşti definitive.

Călin Doboş a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Galaţi, la trei ani de închisoare cu executare şi interdicţa de a exercita profesia pentru o perioadă de patru ani.

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați,de părțile civile Nicolae Ioana Maricica, Ciuraru Marian, Ciuraru Daniel, Ciuraru Mariana Dorina, Ciuraru Mariana Ioana prin reprezentant legal Ciuraru Mariana Dorina și de inculpatul Doboș  Călin. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 1736/07.11.2019 a Judecătoriei Galați şi în rejudecare: Înlătură dispozițiile privind achitarea inculpatului Doboș Călin pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.178 al.2 Cod penal 1969,cu aplic.art.5 alin.1Cod penal,cele privind latura civilă și lăsarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în sarcina acestuia. Condamnă pe inculpatul Doboș  Călin la o pedeapsă de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor”, se arată în sentința Curții de Apel Galați.

Medicul Călin Doboș a fost trimis în judecată în 2013 pentru ucidere din culpă, în urma decesului unei femei de 37 de ani din Galaţi. Irina Ciuraru a suferit o operaţie de liposucţie la clinica medicului. În urma necropsiei s-a stabilit că decesul a fost provocat de ”şoc toxico-septic, perforaţie eneterică post lipo-absorbţie abdominală, brohopneumonie şi peritonită generalizată”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.