Medic din Găești, acuzat că nu a făcut operații timp de un an

FOTO: valelopardo/Pixabay.com
FOTO: valelopardo/Pixabay.com

Un medic de la spitalul din Găești este acuzat că nu a operat nici măcar un pacient, timp de un an. Medicul se apără, afirmând că a avut un accident la mână și nu s-a recuperat complet.

„Mi-a spus că are o problemă de sănătate, la un deget, că a avut un accident casnic. Nu a prezentat documente, nu știu să fie documente în acest sens, nu se vede nimic”, a declarat Laurențiu Belușică, manager Spitalul Găești.


Medicul a ajuns la Spitalul din Găești anul trecut, în luna iunie, în urma unui transfer de la Cluj. Medicul spune că a lucrat la acel moment în secția Covid, potrivit digi24.ro.

El a explicat de ce nu are niciun pacient operat, deși este specialist primar de chirurgie generală.
„Am avut un accident prin care, la mâna dreaptă, mi-a făcut imposibilă practicarea meseriei. Aș dori să încep activitatea și în blocul operator, însă în momentul de față șeful de secție nu a considerat să-mi dea în atribuții pacienți”, a declarat medicul.


Salariul unui medic chirurg este de peste 10 mii de lei, în România  nemaifiind criterii de performanță, motiv pentru care și cei care muncesc, și cei care nu muncesc sunt plătiți la fel, lucru care produce nemulțumire.

Managerii afirmă că 5% din personalul multor spitale sunt în această situație, dar nu pot fi trași la răspundere.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.